Brandul Szabo

Redactor:
Andru Nenciu
Brandul Szabo
  • Publicat:
  • Actualizat:

Tripla medaliată olimpică (aur și bronz 2000 – argint 1996), Gabriela Szabo (32 de ani), face o incursiune printre propriile trăiri și succese din timpul Olimpiadelor, developează semnificația unei competiții de o asemenea amploare și personalizează ediția asiatică.

„În 1991, când am primit un trening cu însemnele României, am simțit o mândrie uriașă și n-am dormit toată noaptea. Din păcate, după acel campionat de cros, l-am spălat și l-am dat înapoi la federație. Era oricum al lotului de gimnastică”, șterge praful de pe amintiri actualul vicepreședinte al FRA. Supercampioana ce avea să devină Minunea blondă ar fi putut atinge Cercurile Olimpice încă din 1992, la Barcelona, pe când avea doar 17 ani, dar antrenorul său a privit în perspectivă.

Strategia lui Zsolt Gyongyossy a declanșat ulterior un șir de performanțe neîntrerupt. Acesta a culminat cu aurul de la Sydney (5.000 m), aureolat și de un nou record olimpic (14:40,79), nedoborât până în prezent. „Mă bucur că rezistă și acum, nu e totuși un timp fantastic și cred că va fi corectat. Primează întotdeauna totuși locul, recordurile fiind făcute pentru a fi bătute“, continuă bistrițeanca.

Gabi este pesimistă

Pentru Szabo, cele două ediții bifate ocupă un loc special în sertarul afectiv: „Atmosfera e de-a dreptul măreață, dar trebuie să ai o putere psihică imensă pentru a rămâne conectat la competiție. Dacă te emoționează orice lacrimă a unui învins de lângă tine sau orice urlet de bucurie al unui învingător, coleg de competiție, riști să ieși și să nu mai fii focusat pe obiectivul tău“.

Ritmul alert al fostei semifondiste cu un capital imens de popularitate nu a fost însă defectat de niciun factor, rezultatele sale menținânând atletismul și implicit olimpismul autohton pe culmi. Acum Szabo urmărește mișcarea olimpică din exterior: „Vrem să avem rezultate, dar stadioanele sunt dărâmate. Vrem să obținem performanțe în atletism, dar se reconstruiesc arene fără piste. Cu toată sinceritatea, încep să fiu puțin pesimistă asupra performanțelor României, la toate sporturile, în Asia. Trebuie să privim mai departe, spre Londra 2012“.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'
Decizia luată de Tottenham în privința lui Radu Drăgușin
Decizia luată de Tottenham în privința lui Radu Drăgușin
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
ANIMAŢIE.
ANIMAŢIE. "Nu pot să vă spun ce am văzut, băiatul ardea". Trei prieteni, cursă nebună spre moarte. Soţia unuia dintre…
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
Fosta iubită a Prinţişorului Craiovei trăieşte clipe de senzaţie într-o vacanţă de lux: Pentru totdeauna îndrăgostită
Fosta iubită a Prinţişorului Craiovei trăieşte clipe de senzaţie într-o vacanţă de lux: Pentru totdeauna îndrăgostită
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Se schimbă buletinele în România. Când se emit noile cărți de identitate
Se schimbă buletinele în România. Când se emit noile cărți de identitate
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Suspecții de serviciu în cazul morții bizare a lui Ebrahim Raisi, președintele Iranului
Suspecții de serviciu în cazul morții bizare a lui Ebrahim Raisi, președintele Iranului
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×